Măsuri pentru evitarea aglomerației din Aeroportul Otopeni

Măsuri pentru evitarea aglomerației din Aeroportul Otopeni
Publicat: 18/12/2021, 21:19
Actualizat: 18/12/2021, 21:20

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat că de sâmbătă, 18 decembrie, se introduc măsuri pentru evitarea aglomerației din Aeroportul Henri Coandă.

Pentru gestionarea unui trafic în creștere pe fluxul de sosiri internaționale, Compania Națională Aeroporturi București, administratorul aeroportului Henri Coandă, a luat, începând din 18 decembrie, noi măsuri de fluidizare, astfel:

  • A solicitat agenților de handling să secvențieze debarcarea pasagerilor în grupuri de câte 50, la interval de 15 minute. Se asigură astfel condiții mai bune pentru distanțarea pasagerilor în autobuze, pe flux și în zona de verificare a documentelor. Pasagerii sosiți din Uniunea Europeană (sau din Norvegia, Elveția, Islanda sau Liechtenstein) care posedă certificatul verde european CoVid vor fi dirijați de către personalul aeroportului pe fluxul verde, direct către ghișeele de frontieră. Se va acorda prioritate familiilor însoțite de minori și persoanelor cu mobilitate redusă.
  •  Pe fluxul de sosiri internaționale, o parte dintre pasageri vor fi dirijați către fluxul destinat curselor charter, unde sunt în funcțiune atât 4 ghișee DSP suplimentare cât și 4 puncte de control de pașapoarte, cu personalul aferent, inclusiv angajați ai aeroportului.
  •  În terminal, în special în zonele unde se creează aglomerație, se suplimentează efectivele Jandarmeriei și Poliției Transporturi Aeriene iar numărul de medici ai DSP va fi crescut cu 6 pe fiecare tură, la orele de vârf de sosiri.
  •  Prin introducerea, din 20 decembrie, a formularului digital de localizare PLF (Passenger Locator Form) se simplifică operațiunile de control al documentelor, acesta făcându-se numai la ghișeele Poliției de Frontieră. Acest fapt va reduce mult timpul de așteptare.
  •  Întrucât se estimează un număr mare de pasageri pe fluxul de plecări internaționale, atât în zilele de după Crăciun cât, mai ales, în primele zile din ianuarie 2022, au fost deschise toate cele 13 filtre de control de Securitate, care vor funcționa la capacitate maximă în orele de vârf, iar alocarea ghișeelor de check-in către companiile aeriene / agenții de handling se va efectua dinamic, pentru o încărcare echilibrată și reducerea aglomerației.

Răzvan Pascu, consultant în turism, a postat, vineri, pe Facebook imagini din terminalul Sosiri al Aeroportului Internaţional Henri Coandă, unde sute de persoane au stat la o coadă imensă din cauza formalităților impuse de pandemia de COVID-19.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?